Hramul de vară la parohia Buzoieni

Duminică, 7 iunie 2015, parohia noastră şi-a sărbătorit cu mare bucurie cel de-al doilea hram – Duminica Tuturor Sfinţilor.

După săvârşirea Sfintei Liturghii alături de preacucernicul părinte Cherciu Marius de la parohia Răzvani, a urmat agapa frăţească, în incinta Căminului Cultural, la care au luat parte peste 200 de credincioşi. Anul acesta, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, am organizat şi un Spectacol de muzică populară, intitulat Cântec dulce românesc. La acest eveniment au participat mai mulţi interpreţi care ne-au încântat cu frumoase cântece din folclorul autentic românesc.

Atmosfera sărbătorii a fost înălţătoare atât pentru enoriaşi, cât şi pentru invitaţii care au participat la sărbătoarea satului.

Ne dorim să formăm o tradiţie în satul nostru, astfel încât, în fiecare an, în Duminica Tuturor Sfinţilor, bucuria slujbei să fie sporită prin cântec românesc.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu şi pe Toţi Sfinţii Săi să ne ocrotească şi de acum înainte şi să binecuvinteze dorinţa noastră de a înălţa un nou locaş de închinare pentru enoriaşii parohiei noastre.

A consemnat preot paroh Alexa Vladimir-Cătălin
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...