Concertul de colinde “Colindul sfânt și bun” – 2016

Începând cu anul 2013, parohia Buzoieni organizează în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae Concertul de colinde intitulat „Colindul sfânt şi bun” în incinta căminului cultural din sat, în decembrie 2016 fiind organizată ce-a de-a patra ediție.

La eveniment au participat Corul de copii „Sfântul Nicolae” și Corul de fete “Armonia” ale parohiei, Corul de elevi “Bucuria” al Şcolii Gimnaziale nr. 1 şi Corul de elevi “Lumină lină” al Liceului “Alexandru Odobescu” din oraşul Lehliu Gară. De asemenea au susținut un reportoriu muzical Corala preoţească „Sfântul Andrei Criteanul”, a Protopopiatului Lehliu şi Grupul de colindători „Datina românească”, al Asociaţiei Tradiţia Românească din Bucureşti.

Sala căminului cultural cu peste 200 de locuri a fost, ca de fiecare dată neîncăpătoare, la eveniment fiind prezenți atât credincioșii din sat cât și cei din împrejurimi.Concertul a fost organizat de această dată duminică, 4 decembrie, înainte de sărbătorirea Sfântului Nicolae, hramul bisericii, pentru a fi cât mai accesibil celor care în timpul săptămânii muncesc.

„Dar nu uita, când ești voios, Române, să fii bun !” (Colindul “Din an în an”)
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...