Hram şi Spectacol de muzică populară la Buzoieni în Duminica Tuturor Sfinţilor

Credincioşii de toate vârstele ai parohiei noastre au sărbătorit cu mare bucurie Duminică, 3 iunie 2018, hramul de vară al bisericii - Duminica Tuturor Sfinţilor. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, după care a urmat agapa frăţească în incinta Căminului Cultural, la care au participat peste 200 de credincioşi. Ziua a continuat cu cea de-a a IV-a ediţie a Spectacolului de muzică populară, intitulat Cântec dulce românesc. Întrucât vremea a fost călduroasă, atât agapa, cât şi spectacolul au avut loc, şi anul acesta, tot în incinta Căminului cultural.

La spectacolul de anul acesta au participat mai mulţi cântăreţi de muzică populară ca în ceilalţi ani. Aceştia au fost: Ion Ioniţă, Ion Toader, Elena Lefescu Breazu, Lucia Lazăr, Victoria Vlase, Tina Militaru, Florin Racoci, Elena Sima şi Formaţia MERIDIAN 2000. Acest lucru a fost posibil ca rod al implicării tinerilor Cristian-Gheorghe şi Cătălina-Angelica Bageac, angajaţi ai postului de Televiziune TVH şi membri în cadrul Asociaţiei Tradiţia Românească, Departamentul Etnografie şi Folclor.

Anul 2018, fiind declarat Anul Familiei Creştine în cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, aflându-ne şi în prima duminică după data de 1 iunie, fiind declarată şi Duminica Părinţilor şi Copiilor, ca noutate în programul acestui spectacol, anul acesta, în Duminica Tuturor Sfinţilor, au debutat pe scenă şi copii. Aceştea s-au arătat a fi foarte talentaţi şi ne-am bucurat când am văzut cât de mult îndrăgesc folclorul autentic românesc! Aceştia sunt: Andres-Mihăiţă Vraciu (10 ani), care a interpretat life la saxofon melodia Cântă cucu, Grupul vocal de copii al parohiei Ogoru, intitulat Florile Ogorului, condus de doamna preoteasă Mihaela Andrei, care a interpretat melodiile Doamne, ocroteşte-i pe români, Cântă cucu, Zărzărea, La oglindă şi Doruleţ şi Grupul vocal de copii al parohiei Buzoieni, intitulat Românaşul, condus de doamna preoteasă Elena Alexa, care a interpretat melodiile Româncuţa şi Acasă-i România. Toţi aceştia au fost răsplătiţi de public cu aplauze îndelungate.

Atmosfera sărbătorii a fost înălţătoare pentru toţi cei ce au avut bucuria de a lua parte la sărbătoarea satului: atât enoriaşii, cât şi toţi invitaţii şi artiştii prezenţi. Ne dorim ca pe viitor, cu acordul autorităţilor locale, manifestările organizate cu prilejul hramului de vară, să le unim sub egida: Zilele Satului Buzoieni.

Avem convingerea că tinerele vlăstare, care anul acesta au debutat la noi pe scenă, şi care, cu glasurile şi inimile lor curate ne-au încântat şi ne-au impresionat atât de mult, vor îndrăgi şi vor transmite pe mai departe această frumoasă şi aleasă tradiţie românească!

~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~  ~ 

Mulţumim lui Dumnezeu, Tuturor Sfinţilor, precum şi tuturor celor ce ne-au sprijinit la organizarea acestui deosebit de frumos eveniment, ce va rămâne multă vreme în amintirea noastră! Ne bucurăm că, în felul acesta, deja am reuşit să formăm o tradiţie, ca ziua hramului de vară, Duminica Tuturor Sfinţilor, să devină un prilej de mare sărbătoare pentru satul nostru!

 

 

 

(părintele Vladimir-Cătălin ALEXA,

preot paroh al parohiei Buzoieni)


0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...